Copilul-minune Laurent Simons, în vârstă de 9 ani, renunță la licență

Copilul-minune Laurent Simons, în vârstă de 9 ani, renunță la licență
Publicat: 11/12/2019, 10:03

Laurent a făcut senzație în noiembrie, după ce presa a relatat că băiatul urma să-și termine studiile în inginerie electrică la Universitatea de Tehnologie din Eindhoven (TUE), Olanda, în decembrie.

Cu toate acestea, o dispută între TUE și familia Simons a făcut ca Laurent să-și temine studiile fără să primească o diplomă de licență.

Reprezentanții TUE susțin că i-au recomandat lui Laurent să-și termine studiile la jumătatea anului 2020 și nu la sfârșitul lunii decembrie, din cauza numărului mare de examene pe care trebuie să le treacă.

„Chiar și așa, tot ar fi un program extraordinar de rapid”, au spus reprezentanții universității într-un comunicat de presă, remis CNN.

Aceștia mai susțin că tatăl lui Laurent, Alexander Simons, a cerut în mod repetat ca fiul său să obțină diploma de licență la vârsta de 9 ani, însemnând că Laurent trebuie să finalizeze cu succes programul de licență în zece luni, deși, de obicei, acesta durează trei ani.

Totuși, Alexander a declarat pentru CNN că la început nu a fost nicio problemă cu solicitarea sa.

În cele din urmă, familia a decis ca Laurent să părăsească TUE, pentru că ar fi primit o ofertă să studieze într-un program de doctorat la o universitate din SUA, nefiind posibil ca băiatul să-și împartă timpul între cele două instituții.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...